Chinezi sunt considerati inventatorii consumului si cultivarii ceaiului. In China antica bautul ceaiului era popular de la imparat pana la sclavi, iar ceaiul era considerat unul din cele 7 necesitati zilnice impreuna cu focul, orezul, uleiul, sarea, sosul de soia si otetul.
Cea mai veche legenda despre descoperirea ceaiului e legata de împaratul chinez Shen Nung ( 2737-2697 î.C. ) "Împaratul Shen Nung, ca o precautie igienica, bea numai apa fiarta firebinte. Bucatarii trebuiau sa fiarba permanent apa, 24 ore din 24. Legenda spune ca, într-o buna zi, împaratul intra în bucatarie sa bea apa si în acel moment un vânt puternic aduse în încapere frunze si crengute din gradina. Nu se stie daca erau frunzele si crengile de pe lemnele de foc stivuite sub geamurile bucatariei, sau erau frunze si crengute din tufisurile de ceai salbatic ce cresteau în zona. Oricum acestea cazura în vasul cu apa clocotita. În fata bucatarilor stupefiati, împaratul se apropie de vasul în care apa începu sa-si schimbe culoarea si în acelasi timp emana o aroma necunoscuta. Împaratul a pus bucatarii sa guste, si vazând ca acestia au supravietuit, a gustat el însusi licoarea." Si astfel - spune legenda - era ceaiului începu. Era anul 2700 î.C., aceasta fiind data în care s-a preparat primul ceai.
Un popular proverb chinez spune ca “Mai bine ramai fara sare 3 zile decat fara ceai o singura zi”. Cu proprietatile sale medicinale si de relaxare, ceaiul este o bautura importanta, bauta deseori la evenimente sociale, în multe tari si culturi în lume.